Mare și bun: premiu de 25.000 de dolari pentru neînvinsul Dinu

Mare și bun: premiu de 25.000 de dolari pentru neînvinsul Dinu
  • Publicat:
  • Actualizat:

Boxerul român Bogdan Dinu (27 de ani) a câștigat vineri finala Biggers Better, o competiție organizată de Eurosport pentru practicanții de sporturi de contact. Regulile sunt însă cele din boxul profesionist, cu meciuri programate pe distanța a trei reprize.

În ultimul act al piramidei de 8 de la Lisabona, Dinu l-a învins la puncte pe un alt român, Lucian Bot (33 de ani), aceasta fiind prima finală din istoria de trei ani a turneului disputată între sportivi din aceeași țară. Premiul cel mare a constat într-un cec de 25.000 de dolari. „Este cea mai mare bursă pe care am câștigat-o în carieră. Sunt bani buni, care pică bine înainte de Sărbătorile de iarnă. Anul acesta nu am avut niciun meci care să conteze în clasamentele boxului profesionist, dar mi-am făcut mâna în piramidele de la Biggers Better. Am avut turneul de calificare din Grecia, unde am câștigat 15.000 de dolari și finala de la Lisabona”, a declarat Bogdan Dinu pentru ProSport. Pentru a câștiga turneul, greul român a învins trei adversari în decurs de o zi.

Neînvins la profesioniști (9-0, 6KO), buzoianul spune că și-ar dori să ajungă cât mai sus în versiunile importante. „Eu aștept orice oportunitate. Pentru 2014, deocamdată nu se întrevede mare lucru și s-ar putea să fiu solicitat tot de Eurosport. Mă voi pregăti la fel de serios, indiferent cu cine voi lupta. Chiar și la Biggers Better, chiar dacă m-am bătut cu sportivi din kickboxing nu am avut meciuri ușoare. Toți sunt bine pregătiți. De aceea mă gândesc că experiența aceasta îmi va prinde bine”, a punctat Dinu.

Angajat la trupele speciale (SAS Buzău), Dinu și-a luat câteva zile de concediu pentru a putea participa la turneul din Portugalia. „Am tot sprijinul șefilor mei, pentru că fac o imagine bună ministerului”, a mai declarat Dinu.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Locul din România care se află pe un munte de aur! Legenda, izvorâtă din vremea dacilor, e vie și astăzi
Locul din România care se află pe un munte de aur! Legenda, izvorâtă din vremea dacilor, e vie și astăzi
Dennis Man, gata să semneze „contractul carierei”!
Dennis Man, gata să semneze „contractul carierei”!
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Are 77 de ani și arată SPECTACULOS! Solista are și iubit TINEREL: regulile pe care le respectă cu sfințenie
Are 77 de ani și arată SPECTACULOS! Solista are și iubit TINEREL: regulile pe care le respectă cu sfințenie
Doamne ferește! Ce tragedie! A murit Marian Stan!
Doamne ferește! Ce tragedie! A murit Marian Stan!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
Au străbătut mări şi ţări pentru fântânile arteziene din Capitală. Reacţia unor turişti străini când au văzut spectacolul unic:
Au străbătut mări şi ţări pentru fântânile arteziene din Capitală. Reacţia unor turişti străini când au văzut spectacolul unic: "Dumnezeule!…
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
Ce s-a ales şi din ce face bani fosta soţie a lui Mihăiţă Neşu. Informaţii rare despre Maria
Ce s-a ales şi din ce face bani fosta soţie a lui Mihăiţă Neşu. Informaţii rare despre Maria
România, lovită de ciclonul devastator din Italia! Cod roșu de fenomene extreme
România, lovită de ciclonul devastator din Italia! Cod roșu de fenomene extreme
Interdicție pentru toți șoferii din România. Este ilegal. Te alegi cu dosar penal
Interdicție pentru toți șoferii din România. Este ilegal. Te alegi cu dosar penal
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
De ce se tot „rupe“ Halep: marea problemă care a stricat revenirea Simonei în tenis
De ce se tot „rupe“ Halep: marea problemă care a stricat revenirea Simonei în tenis
Descoperirea unui nou hormon explică monogamia
Descoperirea unui nou hormon explică monogamia
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
×